Mister Champions League

Alessandro Nesta a vazut la Bucuresti, alaturi de fanii din Romania, supermeciul Barcelona - Bayern, din semifinalele Champions League

Scroll

Cam cat de tare e sa fii Alessandro Nesta?

Nesta ala adevarat, copilul crescut cu medalia de aur la gat ca sa fie mereu campion. Campion mondial. Si castigator de Liga Campionilor. De doua ori!
Si Campion in Serie A de 3!
Baiatul ala brunet, din aparare, care nu rata niciun dream-team. Niciodata!
Pe care nu ti-l amintesti gresind. Pentru ca aproape ca n-a facut-o vreodata.
Ala pe care Manchester United si Real Madrid l-au avut permanent la obsesii. Dar pentru care cardul cu milioane a fost doar un detaliu pentru mai tarziu. In cariera lui, cele mai importante numaratori s-au oprit la trofee.
Nesta, fotbalistul artist. De acolo, din aparare. In toate topurile, in fiecare statistica, aproape plictisitor, Nesta. Pentru ca atat de tare e sa fii Nesta.

"Nesta? Cel mai bun din lume. Era in stare sa joace de unul singur impotriva tuturor!"
Zdenek Zeman

Dar cat de tare o fi sa vezi un meci de fotbal cu Nesta? Un meci de pastrat in istorie, ca alea in care juca el. Un meci de Liga. Cel mai tare dintre ele: Barcelona - Bayern.
Cu Messi, Neymar si Suarez. Cu Thomas Muller, Lewandowski si Neuer. Cu Pique care vrea sa fie 'Nesta'. Si cu Boateng, alt pusti dintre miile care-l cautau pe Youtube sa invete cum e sa fii geniu la tine in careu.
Nesta n-a vazut Barca - Bayern cu Inzaghi sau Maldini. A venit la Bucuresti sa stea la o bere cu prietenii din Romania.

La palatul Snagov, ochii fanilor din Romania s-au impartit intre ecranul pregatit pentru meciul gigant al serii si reactiile lui Nesta de pe Twitter. Alaturi de mii de suporteri din toata lumea, Nesta a trait intensitatea unuia dintre socurile pentru care exista Liga

Prietenii Guardiola si Luis Enrique au intrat in pace la vestiare dupa 45 de minute. Reactiile de la Palatul Snagov au copiat explozia din tribunele de pe Camp Nou. Sala a tremurat fie pentru Barca, fie a tinut ochii inchisi la iesirile senzationale ale lui Neuer. Guardiola a trait la maximum intoarcerea in Catalunya, insa pe banca gresita. Acum la Bayern, Pep a raspuns previzibil in fata celei mai importante provocari pe care a trait-o in ultimii doi ani.

La fel ca Nesta, sala verde de la Snagov a cerut goluri in repriza a doua. Din fericire, mila nu e un sentiment de care Messi sa aiba nevoie pe gazon. Nici macar cand vine vorba de Guardiola, antrenorul de la care a plecat increderea totala in ideea Messi-cel-mai-bun-jucator-din-lume.

Leo i-a aratat ca n-a gresit o secunda in privinta lui. 1-0. 2-0. In 3 minute.
Ultimul sfert de ora a fost diabolic. Messi a marcat senzational, de doua ori, si a facut al treilea gol pentru Neymar.
Boateng a cazut in fata zeului Messi, la golul de 2-0, si i-a luat un zambet lui Nesta. Pentru Jerome, e timpul sa se intoarca la Youtube, ca in copilarie.

Cele 15 minute care au lovit-o din toate directiile pe Bayern s-au vazut in picioare la Bucuresti. Cu voci ragusite, mainile in par, barba in piept si piruete ca pe stadion. Toate au trecut cu randul prin fata ecranului care a facut Barca - Bayern sa intre in sange. 3-0 in 90 de minute care primesc locul asteptat in colectia de clasice all-time din Champions League.

Zambetul sigur al lui Nesta n-a vrut sa umileasca pe nimeni. Cu el in forma maxima, intr-un meci ca Barcelona - Bayern, returul ar fi avut sanse importante sa arate altfel. Din pacate, Guardiola nu poate face ca pustii innebuniti dupa fotbalul de orice fel.
Transferurile din 'Echipa Legendelor', ca la simulatoarele de fotbal pe consola, sunt interzise in viata reala.
Poate doar de asta sa-ti para rau dupa un meci ca asta.


"De ce inscriu Messi si Ronaldo atatea goluri? Simplu. Pentru ca nu mai e nimeni ca Nesta in jocul asta!"
Nesta

Autor: Emanuel Rosu

Multimedia: Vlad Moldoveanu