Prima Evadare din noroi
„Cuuu nămoool! Cuuu nămoool!” Versurile formației Timpuri Noi îmi sună inevitabil în urechi când primii cicliști sosesc la Complexul Astoria de la Snagov. După 55 de kilometri, concurenții de la Prima Evadare sunt greu de recunoscut. N-au mers pe DN1, decât dacă prin DN1 înțelegem Drumul cu Noroi 1. Traseul a trecut și anul acesta prin păduri, pe câmpii, pe cărări, prin iarbă, numitorul comun al tuturor fiind noroiul. Nu degeaba a plouat aproape zilnic în zilele dinaintea concursului.
În dimineața zilei de duminică, soarele a dat totuși startul în a opta ediție din Prima Evadare! 2.500 de oameni l-au salutat cu bicicletele în aer – unii însă probabil fără să știe exact ce-i așteaptă după colț, în pădure. Zâmbetul urma să le mai dispară pe traseu și să le revină la final. Prima Evadare a crescut de la an la an ca Făt Frumos, a ajuns cel mai mare concurs de profil din Europa de Est, dar 2016 va rămâne în istoria lui drept cel mai dificil an.Anul în care maratonul prietenos, cum ne place să-i spunem, și-a pus la grea încercare amicii.
La momentul ultimelor pregătiri totul părea însă ca de obicei. Încălzirea cu antrenori profesioniști și ultimele reglaje la biciclete cu inginerii Renault au ocupat dimineața. Pentru că rezistența bicicletei e cel puțin la fel de importantă ca rezistența ciclistului la o competiție precum Prima Evadare.
La 10 fix – mă rog, trecut de fix, ca să fie siguranța maximă din partea Poliției Române – a început numărătoarea inversă. Două elicoptere survolau deja cerul. Macaraua urcase fotografii ca să cuprindă toată lungimea plutonului. Pompierii, Poliția, Salvarea aveau girofarurile pornite. Motocicletele și quad-urile au plecat primele pe traseu, iar un Renault Kadjar a deschis coloana.
Start! Primii au pedalat cei mai buni, cei care încercau nu doar să participe și să se bucure de o duminică în natură, ci chiar să câștige concursul. Apoi, coloana „oficială” în conformitate cu „legea” de la Prima Evadare – sute de cicliști, de toate vârstele, fără stres și cu zâmbetul pe buze. Cel puțin pentru primii din cei 55 de kilometri ai traseului, cei parcurși pe asfalt.
N-a trecut mult până a început provocarea. S-a terminat asfaltul și a apărut noroiul, sub diferitele lui forme: mocirlă, nămol, imală, mâl, iar adesea chiar în forma lichidă de baltă. Mai tare, mai moale, mai greu sau mai ușor de parcurs, dar inevitabil. Soarele de dimineață n-avea cum să câștige atât de rapid bătălia grea cu zilele întregi în care a plouat. Concurenții au rezistat uneori eroic, adesea au împins ei bicicleta, nu i-a dus bicicleta pe ei. Alteori au căzut, dar s-au ridicat și au mers mai departe. Au driblat bolovani mascați de nămol. Au descoperit un atât de prețios covor în iarba de pe marginea drumului. Și-au curățat bicicleta de zeci de ori de noroiul care bloca lanțul, roțile, puterile, tot ce mai aveau.
Punctele de control de pe parcurs au fost adevărate oaze într-un deșert african, cu diferența că soarele arzător și pustiul uscat, s-au transformat într-o mare de noroi. Voluntarii i-au ajutat pe concurenți ca și când erau rudele sau prietenii lor. Inginerii Renault au intervenit peste tot unde le-a fost supraomenește posibil. Unii poate visau la un moment dat să urce într-o mașină. Sau ar fi preferat să fie în elicopterul de deasupra. Cei mai mulți și-au dorit însă cu o ardoare incredibilă să termine cursa pe bicicleta și picioarele lor. Și dacă nu pot să o termine, să parcurgă cât mai mult din ea.
Primii concurenți au sosit la Snagov după două ore și jumătate. Avantajați de experiența și priceperea lor, de calitatea și echiparea bicicletei. Greu de recunoscut mulți chiar de către rudele lor. Doar satisfacția de a fi terminat se citea fără probleme. Unii au stat și 6-7 ore pe traseu. Echipamentul tuturor era identic și format majoritar din noroi, mai mult sau mai puțin uscat. N-au lipsit îmbrățișări și sărutări, meritate după o Primă Evadare mai grea ca oricând. Și, până la urmă, fotografia în noroi este amintirea care face parte din farmecul și tradiția de la Prima Evadare.
Admirabilă demonstrație de voință, dar poate chiar mai remarcabilă puterea celor care s-au oprit atunci când au realizat că mai departe nu se mai poate. Că e frumos să ajungi la capăt, dar e mult mai important să ajungi acolo în siguranță, altfel e mai bine să știi când trebuie să te oprești. Mai ales că va exista cu siguranță și Prima Evadare 2017, 2018, 2019... Tot „Cuuu nămooool”, dar poate cu ceva mai puțin și cu experiența unui an în plus.
